Am dat de curand pe internet de fotografia unui batran asezat pe un solid scaun de lemn, pe care l-am
recunoscut imediat ca fiind pictorul Nicolae Grigorescu.Spre surprinderea mea, titlul fotografiei era "[Trigvanson] [suedois]". Cum au ajuns elvetienii la aceasta concluzie este destul de simplu: efectiv au transcris, in necunostinta de cauza, atat fata de pictor, dar si mai grav, fata de omul caruia i-a fost dedicat siteul, semnatura pictorului Nicolae Grigorescu, asa cum apare ea pe fotografia in cauza. Mai exact, litera "G" au interpretat-o ca pe litera "T", "o" ca pe "v" si asa mai departe, deslusind intr-un final cuvantul "Trigvanson", cat despre "suedois"(n.a. "suedez"), ramane un total mister. Nu stiau cine este persoana din fotografie, dar cu siguranta au dedus ca este suedez...
Siteul ii este dedicat lui William Ritter, critic, jurnalist si scriitor elvetian nascut la Neuchatel in 1867 si mort 88 de ani mai tarziu (1955) la Melide. Dupa ce a studiat la Dole, in 1885 se inscrie la Facultatea de Litere a Academiei din Neuchatel. In 1965, Biblioteca din La Chaux-de-Fonds cumpara mai multe articole, fotografii si desene apartinand lui Ritter, facute publice abia in 2005.
Mare admirator si prieten al pictorului Nicolae Grigorescu, Ritter urma, ca in vara anului 1901, sa intreprinda cu acesta o calatorie la Agapia, apoi la Bistrita si Siret, pe un traseu fixat de artist. Intalnirea avea sa aiba loc la Falticeni, insa, probabil datorita imbolnavirii pictorului, proiectul nu se va mai realiza.
Despre tablourile realizate de Grigorescu in perioada Razboiului de Independenta (1877-1878), Ritter afirma: "Privindu-l, ramai uimit de nespusa simplitate a compozitiei, dar mai ales de pasiunea ce respira din toata aceasta panza; e razboiul vazut cu ochii soldatilor, nu cu al sefilor. Trebuie sa stii, insa, ca impresia asta asa de puternica ce ti-o da tabloul e datorita pasiunii de care-a fost stapanit pictorul in momentul executiei: niciodată un pictor de 
razboi n-a fost asa de adanc rascolit in sufletul lui. Nici Meissonier, nici Detaille, nici de Neuville n-au presimtit ca batalia, vazuta printr-un singur episod, ar putea da o astfel de sinteza. Nici lui Menzel, nici lui Werner nu le-a dat in gand sa-si sacrifice demnitatea de diplomati si de inalti slujbasi ai statului, ca sa inteleaga racnetul salbatec al soldatului in vartejul luptei. Aci cu adevarat vezi furia in arta, si e zugravita de cineva care, pe cand lucra, isi platea foarte scump clipele acelea. Dar ceea ce e mai de mirat e ca aceasta uriasa panza, in care personajele sunt infătisate in marime naturala, iti face impresia ca a fost pictata, cu iuteala fulgerului, pe campul de razboi. Nimeni nu-si inchipuie ca exista in Bucuresti o astfel de operă. Ii indemn pe toti care trec prin capitala Romaniei sa nu paraseasca orasul fara a se duce la primarie, pentru a-si umplea sufletul de maiestria si de puterea de vraja a acestei uimitoare picturi", ca mai apoi, acelasi Ritter sa afirme, conform spuselor lui Vlahuta: "In sfarsit, liber fiind de a-mi striga tare, si oriunde vreau, admiratia mea, nu voi inceta de a o face. Dumneata pictezi, eu am dreptul de a spune ca ceea ce faci e frumos."
Colectia de fotografii a lui William Ritter este destul de impresionanta, cu atat mai mult cu cat cuprinde o fotografie mai putin, daca nu, chiar deloc cunoscuta a lui Alexandru Macedonski (realizata in 1878) si a lui Alexandru Bogdan-Pitesti alaturi de Joseph Peladan. Tot in aceasta colectie il putem vedea, in mai multe randuri chiar pe Ritter, in costum popular romanesc.
Asadar, batranul din fotografie nu este "Trigvanson" si cu atat mai putin nu este suedez, iar gafa o consider monumentala, data fiind relatia de prietenie dintre Grigorescu si Ritter.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu