Denys Puech in Cimitirul Bellu

"...il y a de si belles choses a dire dans cette grande melancolie de la mort" (Denys Puech)

Zoe Dimitrie Aman (1859 - 1947) i se adresa catre 1914-1918, lui Denys Puech, pentru mormantul fiului ei, George Grigore, ultimul purtator al numelui de familie Aman.
Descendenta a familiei Butculescu, boieri olteni de orientare liberala, Zoe Butculescu era sora lui Dimitrie (1845-1916), cunoscut economist, primul organizator al structurilor de
asociatii industriale si de expozitii in domeniu, arheolog si primul presedinte al Societatii Filatelice Romane.
Zoe isi petrecuse adolescenta intr-o casa de pe strada Clementei, unde propietatile Butculestilor se insiruiau invecinandu-se si cu locuinta viitor muzeu al lui Theodor Aman, ruda lor prin alianta de mai multe ori. Tatal lui Zoe si al lui Dimitrie, paharnicul Constantin Butculescu, ii comandase in 1877 lui Theodor Aman portretul sau, pe care il va instala printre mobile frantuzesti comandate la Paris in anii 1860, tablouri de Grigorescu, gravuri, vestigii arheologice.
Casatorita la 1883 cu Dimitrie Aman, nepotul de frate al pictorului, nu este de mirare faptul ca Zoe reia filonul traditiei familiale a comenzii artsitice. Stabilita la Paris inainte de 1898, probabil pentru a-si asista fiul in vremea studiilor, dupa decesul acestuia petrecut in 1914, ii comanda sculptorului Puech o statuie funerara, in memoria celui disparut. Alege astfel un artist oficial reprezentant al academismului care, la putin timp de la executarea comenzii, va fi numit director la Roma, la Villa Medicis. Orientarea catre Puech a fost, poate, o sugestie venita dinspre boierii romani de la Paris, care o cunosteau pe Anina Gagarin-Sturdza (1866-1918), sotia sculptorului, ea insasi pictorita. Puech imaginase in 1911, pentru Cimitirul din Cannes, mormantul mamei Aninei, alegoria "Souvenir" (personaj feminin asezat acoperit de un val) pentru care ii pozase chiar sotia sa. Varianta "Souvenir", statuia in marmura "La Douleur", solicitata de Zoe Aman, va fi terminata in 1918 si expusa in anul urmator la Salon.
Zoe Aman aduce osemintele fiului sau la Bucuresti, probabil catre 1922, caci un anunt din "Universul" (iulie 1922), dat de ea, este publicat ca invitatie la inmormantarea lui "George D. Aman decedat la Glasgow la 26 iulie 1914".
O ironie a destinului a facut ca statuia sa fie despartita de memoria celui pentru care a fost creeata. Prin succesiuni de vanzari si mosteniri, piatra cu inscriptia consemnata de Gheorghe Bezviconi si care pomenea numele lui Gheorghe Aman si contributia mamei sale Zoe, a disparut. La ora actuala, statuia strajuieste mormintele Camenita/Stanescu.

(Sursa: Ioana Beldiman - "Sculptura franceza in Romania", Ed. Simetria, 2005)