marți, 11 august 2009

Bucurestiul la 1900



Bucuresti - Vedere generala

Bulevardul Coltei

Piata Teatrului - Hotelul Continental

Palatul Cotroceni
Construit intre anii 1893 - 1895 dupa planurile arhitectului francez Paul Gottereau, pe locul vechilor case domnesti de la manastirea Cotroceni. Locuit, din 1896, de perechea princiara Ferdinand si Maria. Intre anii 1915 - 1926, arhitectul Grigore Cerchez a executat ample lucrari de extindere si remodelare a aripii nordice a palatului, in stil romanesc. Grav afectat de cutremurele din 1940 si 1977, palatul va fi refacut intre anii 1977 - 1988.

Facultatea de Medicina
Cladire construita in stil neoclasic intre anii 1900 - 1902 dupa planurile arhitectului francez Louis Blanc.
Institutul de Patologie si Bacteriologie
Fost palat al familiei Brancoveanu pe malul Dambovitei, trecut apoi in posesia familiei Bibescu. Dupa canalizarea Dambovitei, a fost inchiriat Institutului Antirabic, infiintat in 1887 si condus de Dr. Victor Babes.

Institutul de Meteorologie
Situat in parcul Carol, institutul a fost creat in 1884. Cladirea in stil neogotic a fost construita in 1900. Director al institutului pe atunci era N. Coculescu.

Regimentul 6 Mihai viteazul

Statuia lui Mihai Viteazul
Amplasata in Piata Universitatii, opera lui Carrier - Belleuse, poarta urmatoarea inscriptie: "Michaiu viteazu, domn al Tarei Romanesti, domn al Moldovei, loctiitor si capitan general in principatul Ardealului MDXCIII-MDCI "

Statuia lui Ion Heliade Radulescu
Asezata in Piata Universitatii, poarta urmatoarea inscriptie: "Lui Jon Heliade Radulescu. Romanii recunoscatori 1802 - 1872. Targoviste - Bucuresti. Intr-o viata de 70 ani lucra cu mintea, cu pana, cu vorba la cultura si inaltarea poporului romanesc MDCCCXXIX. " Statuia a fost executata de sculptorul italian Ettore Ferrari.

Ministerul de Externe (Palatul Sturdza)
Construit intre 1898 - 1901, in Piata Victoriei pentru printul Grigore M. Sturdza (supranumit "Beizadea Vitel"), dupa moartea caruia a fost sediul Ministerului de Externe pana in 1945, cand, avariat de bombardamentele din 1944, a fost demolat.

Palatul Societatii Functionarilor Publici
Situat in Piata Victoriei, palatul a fost construit dupa planurile arhitectului N.C. Mihaescu, in stil romanesc, cu ornamentatii de teracota si faianta. Distrus de cutremurul din 1940.

Spitalul Brancovenesc
Construit in 1834 de Safta Brancoveanu ca anexa a azilului de batrani intemeiat in 1751 de catre Domnita Balasa. Celelalte cladiri au fost construite in 1889 si 1905. Demolat in 1985.

Teatrul National
Construit pe locul hanului Filaret din Calea Victoriei, din initiativa lui Gheorghe Bibescu. Inceput in 1848, dupa proiectul arhitectului vienez Heft, a fost terminat in 1852, in timpul domniei lui Barbu Stirbei. Inaugurarea oficiala a avut loc la 31 decembrie 1852. Avariat la bombardamentele din 1944, ulterior a fost demolat din ratiuni politice.

Universitatea
Constructia palatului Universitatii a inceput in 1856, la initiativa lui Alexandru Dimitrie Ghica, dupa planurile arhitectului Alexandru Orascu, si s-a terminat in timpul domniei lui Carol I, fiind inaugurat la 14 decembrie 1869. Intre 1912 - 1926 a fost inaltat cu inca un etaj si extins, dupa proiectele arhitectului N. Ghika - Budesti. Bombardat in 1944, a fost refacut ulterior.

Divizia de Jandarmi



Compania de pompieri



Jandarmeria rurala



Ministerul de Razboi - ofiteri ai Secretariatului General



4 comentarii:

natalia spunea...

Splendida galerie, decand cautam poze vechi din Bucuresti, si informatiile sunt bine venite.Astept cu nerabdare o noua postare.
Inca o data Felicitari pentru un blog reusit!

Anonim spunea...

Frumos. Multumim.

Andreea Toma spunea...

imi place sa vad astfel de imagini din Bucurestiul vechi

IOAN HAPCA spunea...

Structurile discursive narative şi descriptive, prezente atât în textele literare, cât şi în textele nonliterare, diferă din punct de vedere al modului de organizare şi al caracterului funcţional. Discursul narativ este organizat secvenţial, prin succesiune şi temporalitate, şi prezintă acţiuni şi evenimente corelate cronologic, adică prin relaţii temporale, cauzale, finale. Discursul descriptiv este organizat spaţial, ca o constelaţie de atribute şi specificări, prezentate în simultaneitate, de unde impresia de static, de oprire a mişcării în contextele narative, argumentative sau explicative în care apare, având ca efect tendinţa cititorilor de „a sări” pasajele descriptive.
Descrierea - prezentarea trăsăturilor unor obiecte, fenomene, persoane etc, într-o ordine şi într-un limbaj specific domeniului căruia îi aparţine aspectul înfăţişat.
Descrierea poate fi orală (în comunicarea cotidiană, descrierea unei persoane cunoscute, a unui loc vizitat etc.) sau scrisă, fiind prezentă atât în textele nonliterare (de exemplu: fragmente din cărţi/ articole de geografie, istorie, fizică etc, catalogul de produse, fişa tehnică, anunţul, portretul de presă etc), cât şi în textele literare. Descrierea literară este un mod de expunere constând din prezentarea plastică, prin intermediul limbajului artistic, a unor personaje (portret fizic, portret moral, portret al unui tip sau caracter, descrierea de moravuri, virtuţi, defecte), a unor peisaje, locuri, interioare, fenomene (tablou), a unei perioade de timp sau a unei epoci.
Tiparele de structurare ale descrierii pot fi: planuri fundamentale, planuri spaţiale, planuri temporale, planuri comparative. O componentă a structurilor descriptive este cea lingvistică: aspecte lexicale (frecvenţa unui anumit tip de lexic, câmpuri lexico-semantice), sintactice (timpuri verbale preferate, atributul/ atributiva pentru obiecte statice, complementul/ completiva de mod pentru obiectele dinamice şi stilistice (enumeraţia, epitetul, comparaţia, metafora, antiteza, ironia etc.).
Analiza unei descrieri diferă după tipul de text (literar - nonliterar), având în vedere: locul
secvenţei descriptive în text (Care este raportul dintre text şi descriere?), instanţa scripturală (Cine percepe? - autorul în textul nonliterar, naratorul, personajul în textul epic, eul liric în textul poetic), formularea temei (Care este obiectul descrierii? Când şi cum este formulată tema? - în titlu, la începutul, pe parcursul sau în finalul secvenţei descriptive.), descrierea propriu-zisă (Care sunt aspectele descrise? Care sunt aspectele omise? Cum sunt puse în relaţie aspectele descrise? Ce tip de planuri sunt folosite? Ce particularităţi lingvistice sunt utilizate?), efectul asupra cititorului.
Elementele unei descrieri sunt:
• „obiectul” descris;
• traiectoria descrierii (panoramică, focalizată, ascendentă, descendentă etc.);
• perspectiva privitorului (punctul de vedere al naratorului, al unui personaj, al eului liric) şi mărcile subiectivităţii;
• tipul percepţiilor/ al imaginilor artistice dominante (vizuale, auditive etc.);
• particularităţile limbajului;
• figuri de stil;
• funcţiile descrierii.
Funcţiile descrierii în proza epică sunt diverse (decorativă, explicativă, simbolică), aceasta putând fi plasată oriunde în naraţiune. La începutul prozei narative, are rolul de a crea o anumită atmosferă, adecvată întâmplărilor, de a indica timpul şi spaţiul acţiunii, de a surprinde trăsături ale mediului sau ale unui personaj. Pe parcursul discursului narativ, poate apărea descrierea de tip portret a unor personaje, descrierea cu rol explicativ şi pauza descriptivă, care nu corespund unui timp ficţional şi care au ca efect crearea suspansului printr-un moment de aşteptare înaintea punctului culminant sau schimbarea ritmului povestirii. La finalul unei naraţiuni, descrierea evidenţiază semnificaţia deznodământului sau realizează simetria/ circularitatea construcţiei epice.
Fragment din PPS

Trimiteți un comentariu

 
toateBlogurile.ro