35mm si multe tigari

"Mihai Viteazul" de A. E. Carrier - Belleuse (1874)

2010-07-12T09:56:00.000-07:00

A doua comanda oficiala de sculptura de for public facuta de statul roman dupa cea atipica a statuii “Libertatii” de Rosenthal, s-a declansat intr-un moment in care nu exista inca o scoala de sculptura nationala. Era vorba despre “Mihai Viteazul”, prima ecvestra destinata unui oras din Romania, in mod cuvenit Capitalei.

Dezbatuta la sfarsitul anului 1865 de Primaria Bucurestiului, ideea statuii nu mai era ca la 1848 un gest izolat, ci se integra unei viziuni de perspectiva politica ampla, ca si efortului de transformare urbanistica a centrului Capitalei. Artere de circulatie si piete — un tip nou de spatiu urban la noi — se cereau marcate prin statui menite sa infrumuseteze si sa educe, ca in Occident. Emblematica pentru idealurile de unire si independenta nationala, consolidata si transformata in mit, figura lui Mihai Viteazul era, la 1865, cea mai potrivita spre a deveni statuia identitatii nationale. Optiunea pentru o sculptura ecvestra, formula cea mai eleganta de monument in traditia occidentala, era, de asemenea, un omagiu adus figurii simbolice a domnitorului.

Realizarea unei statui ecvestre este inclusa in conventia incheiata la 2 decembrie 1865, privind concesionarea din partea primariei Bucuresti, catre antreprenorul francez Alexis Godillot (1816-1893), a unor lucrari edilitare de amploare vizand modernizarea Capitalei. Este vorba despre amenajarea unor „marseuri" si dotarea lor cu hale din structuri metalice, ca si Gradinii Episcopiei Ramnicului, drept gradina publica. Conventia mai prevedea construirea unui abator si igienizarea zonei din jur, executarea trotuarelor in zonele vizate de lucrari, toate urmand a fi concepute „dupa modelul de la Paris", recent realizat si acolo. In finalul documentului semnat de cei doi parteneri, se mentiona propunerea ca lucrarile sa fie infrumusetate de concesionar cu o statuie, partea franceza indicand formula unei ecvestre, pentru care si indica un amplasament: “....asupra propositiunii ce s-a facut D-lui Godillot de a infrumuseta aceste constructiuni cu vreo statua, D-lui a oferit a stabili o statua equestra intre cele doua hale ce se va aseza pe pietele Ghica si 24 lanuarie." O prima oferta depusa de Alexis Godillot, pentru aceste lucrari, la 24 noiembrie 1865, nu mentiona problema statuii.

Alexis Godillot (1816-1893), antreprenorul francez preocupat sa doteze Bucurestiul cu ecvestra eroului national era industriasul de furnituri militare al Armatei franceze, antreprenor de serbari publice ale Imperiului. Trata monumentele nu doar ca un pasionat de sculptura, ci si ca om de afaceri, introducandu-le in toate proiectele sale, pentru ca putea obtine reduceri importante de pret pentru turnari, in calitatea lui de membru actionar la Turnatoria Val d'Osne. In perioada in care devine partener al Primariei Bucuresti exercita functia de primar in regiunea pariziana la Saint-Ouen (1858-1870) langa Paris, unde initiase lucrari de modernizare si de infrumusetare a localitatii, operatiuni in parte similare cu cele contractate pentru Bucuresti.

Alexis Godillot, prieten apropiat al sculptorului Albert-Ernest Carrier-Belleuse, a fost autorul alegerii acestui artist. Procesele-verbale ale Serviciului Tehnic din Primarie (1866 -1874) nu pomenesc numele lui Carrier-Belleuse, amintind in schimb despre „statua lui Godillot". Cate 1872, cand a lost lansata comanda care Albert Carrier-Belleuse, personalitati din guvernul Principatelor au avut intalniri cu artistul, intermediate de Godillot. Dintre cei care au fost neindoielnic pe firul comenzii (aproape toti implicati in anii 1860-1870 in conducerea Ministerului Lucrarilor Publice), sunt: doctorul Nicolae Kretzulescu, arhitectul Dimitrie Berindei, Dimitrie A. Sturdza, Alexandru Odobescu, Alexandru Em. Florescu. Ulterior in destinul statuii se impune Eugeniu Carada, insarcinat cu reglarea „afacerii Godillot", mai precis cu modificarea unor aspecte financiare ale contractului initial si despre care se stie ca a acompaniat statuia la Bucuresti. In ianuarie 1873, la solicitarea Ministerului Lucrarilor Publice, Comitetul Societatii Amicilor Bellelor Arte (Th. Aman, Gh. Grigore Cantacuzino, N. Grigorescu, Al. Odobescu , C. Stancescu, Gh. Tattarescu s.a.) a analizat, examinand o fotografie a machetei, trimisa de artist, atat plastica ecvestrei, portretul, cat si problema unui amplasament potrivit. Tot acum, la solicitarea aceluiasi minister, Alexandru Odobescu, cunoscator al manuscrisului lasat de Balcescu, “Istorio Romanilor sub Michaiu Voda Viteazul” redacteaza inscriptiile destinate statuii, publicate apoi in „Trompeta Carpatilor”. Acestea urmau a fi expediate in Franta si a fi gravate pe soclu, constituind o componenta esentiala in decoratia acestei parti a monumentului.

Carrier-Belleuse era un sculptor cunoscut, in calitate de autor al celor mai semnificative sculpturi in bronz, ce impodobeau Opera Garnier din Paris, in gust neo-rococo. Expusese in 1868, la Salon, statuia “Maresalul Massena”, care urma sa fie amplasata la Nisa. Tot catre 1870, primea inca doua comenzi de ecvestre, una pentru Chile (“Bernardo O'Higgins”), alta pentru Argentina (monumentul “Generalului Manuel Belgrano”). Numele lui Carrier-Belleuse era pentru comanditarul oficial din Romania, garantia calitatii artistice si a notorietatii, certitudinea unei alegeri de necontestat. A apela la un artist consacrat pe plan mondial a fost criteriul pe care si I-au propus in mod evident autoritatile romane, vizand intrarea noastra in concertul european.

Documentatia, reper obligatotiu al comenzii istorice, a constituit o preocupare a autoritatilor comanditare. Comitetul Societatii Amicilor Bellelor Arte este insarcinat de Ministerul Lucrarilor Publice sa procure sculptorului informatia istorica si marturille iconografice necesare realizarii personajului. Se face apel cu precadere la Odobescu si la Theodor Aman. In acest scop, istoricul erudit, estetul Odobescu alege pentru Carrier-Belleuse, fragmente din cronica Iui Walther (martor al bataliei), baza de documentare pentru Balcescu, cu scene de lupta avandu-l in centru pe protagonist si in care forta plastica a iniaginii era capabila sa inspire pe sculptorul de ecvestra. Odobescu va fi recomandat poza expresiva a personajului preluata apoi de artistul francez, imaginea lui Mihai chemand la lupta: „Marinimosul Mihaiu invocand adjutorul Mantuitorului appuca in mana ua hasta militara, se arunca singur in sirul inamic, lovesce in piept unul din capitanii turci, taie in bucati pre altul si dupit o lupta de erou se intoarce la ai sei neatins." Daca Odobescu a furnizat izvorul istoric, fragmentul de cronica redactat de un martor ocular, sugerand in acest fel, atitudinea personajului din viitorea statuie, Theodor Aman a oferit lui Carrier-Belleuse portretul realizat in varianta litografiata de Lapaty, dupa gravura de Aegidius Sadeler datata 1601. Tot Aman a alcatuit documentatia (probabil si desene executate special) pentru costumul de epoca, o infor-matie de care sculptorul nu se putea lipsi, caci se dorea, in mod evident, o reconstituire. Analizand portretul, asa cum aparea el in fotografia machetei, Comitetul Societatii Amicilor Bellelor Arte considera ca artistul nu a respectat sursele de documentare trimise de Theodor Aman, si ca fizionomia propusa nu se aseamana nici in trasaturi, nici in caracter cu personajul istoric. Este de datoria lui, a Comitetului (de fapt Odobescu si Aman), de „a-i pune in vedere" ca cel mai „nemerit portret al eroului este acela gravat de Aegidius Sadder...", exprimand „caracterul moral" al voievodului.

Pentru postura finala a ecvestrei, pentru vestimentatia personajului, Carrier-Belleuse a putut folosi si o alta imagine ce-i va fi fost la indemana, litografia lui Karl Danielis dupa tabloul monumental al lui Lapaty, reprezentand-ul pe erou calare, intr-o viziune inspirata din Gericault (“Officier de chasseurs a cheval, chargeant”, Luvru). Litografia fusese reprodusa in revista „Illustration", la 1 ianuarie 1853, cu titlul “Portrait equestre de Michel Ie Grand, prince de Roumanie”.

Cu un an inainte de inaugurarea sculpturii, se iau in discutie mai multe amplasamente analizate in detaliu intr-un memoriu adresat primarului, redactat de un arhitect: Rondul de la Sosea, Piata Teatrului National, Dealul Mihai Voda si Piata Tribunelor in fata Gradinii Cismigiu. Optiunea arhitectului, intarita cu argumente de urbanism, este Piata Teatrului National, considerata un spatiu suficient de bine configurt pentru a sustine prezenta unei statui. Amplasamentul definitiv, pe Bulevardul Academiei, loc considerat drept inima Capitalei, va fi decis de rege impreuna cu Consiliul de Ministri: “...dupa dispozitiile ulterioare ale Consiliului de Minsitri s-a hotarat ca zisa statua sa se aseze in mijlocul gradinii celei noui ce se va face in fata Academiei.”

Monumentul Alexandru N. Lahovari

2010-05-09T10:55:00.000-07:00

Comandat in 1899, monumentul Alexandru Lahovari a fost adus in tara in jurul datei de 1 mai 1901 si inaugurat la 17 iunie acelasi an. Era in Romania una dintre primele statui de tipul “grands hommes”, reprezentand o personalitate politica contemporana.

Elev al Liceului Louis Le Grand, doctor in Drept la Sorbona (1865), stralucit orator, Alexandru N. Lahovari (Bucuresti, 1841 – Paris, 1897) ocupase in mai multe randuri functia de ministru in guverne conservatoare. Personaj remarcabil al elitei politice romanesti, era un reprezentant al boierimii muntene educate si scolite in Parisul perioadei “Second Empire”.

Prin argumentatie si forta metaforei, oratoria lui Alexandru Lahovari a insemnat afinarea discursului politic parlamentar de la noi, rostirile sale ramanand, in istoria literaturii romane, alaturi de cele ale lui Carp si Maiorescu. Lahovari se numera, de altfel, intre cei cativa traducatori ai lui Victor Hugo in limba romana, semnand in 1885 eleganta versiune a poemului “Tristesse d’Olympio”

Orientarea romanilor in secolul al XIX-lea catre modelele straine/francez s-a facut, in cazurile oficiale si de capete de serie, printr-o alegere exemplara, prin apelul la ceea ce era considerat reperul de cea mai inalta calitate si la zi. Este poate semnificativ sa apropiem solicitarea catre un artist de notorietatea lui Mercie, de conceptia altor comenzi facute in Franta, in anii 1870, ale Primariei Bucurestiului, pentru dotarea cu mobilier urban. Formularea “ca la Paris”, “asa cum este la Paris”, din procesele-verbale ale comisiilor Primariei, exprima ideea adoptarii modelului vremii, pe fundalul unei vointe decise de intrarea in “Europa civilizata”.

Antonin Mercie (1845-1916) era un artist oficial, premiat la expozitiile internationale din 1878 si 1889. Membru al Institutului Frantei din 1891, profesor la Ecole des Beaux-Arts din 1900, este Presedintele Societatii Artistilor Francezi (1913). Comanda catre Mercie putea fi legata si de prestigiul, important in ochii romanilor, de a fi sculptorul monumentului funerar al lui Jules Michelet (1879). Chiar conservatorii se puteau orienta spre acest artist, caci Gheorghe Gr. Cantacuzino-Nababul, seful Partidului Conservator, frecventase indeaproape familia Michelet, careia ii era indatorat pentru o prima formatiune intelectuala.

In relatia cu artistul a fost implicat si Eugeniu Carada, familiarizat in buna masura cu lumea sculptorilor francezi si a atelierelor de turnare in bronz, de care il legau comanda medaliei oferite de studentii romani lui Adolphe Thiers, istoria ecvestrei “Mihai Viteazul”, ca si a statuii “Libertatii” de la Ploiesti (1881). Carada era un apropiat al familiei Jules Michelet, impartasind ideile republicane ale istoricului francez. Pe de alta parte, se inrudea prin mama cu Alexandru Lahovari, pentru care, dincolo de divergentele de opinii politice, nutrea o admiratie deosebita. O fotgrafie din casa lui Carada – reprezentand macheta in ipsos a personajului principal din monumentul “Lahovari” – dovedeste implicarea acestuia in comanda catre Mercie.

Chiar daca statuia lui Alexandru Lahovari a fost o comanda a Partidului Conservator, este sigur ca familia celui omagiat l-a contactat pe Mercie. Este posibil ca bustul lui Lahovari, aflat la 1924 in piata Primariei din Ramnicu-Valcea, sa-i fi fost solicitat lui Mercie chiar de familie, care de altfel va mai apela la sculptor, in 1911, pentru mormantul lui Constantin Lahovary, frate cu Alexandru.

Turnata in Franta in Atelierul Caitain-Geny, in luna ianuarie 1900, statuia Lahovari va fi amplasata in Bucuresti, la intersectia Caii Dorobantilor cu Strada Dionisie Lupu. Punctul urbanistic fusese ales de sculptorul Mercie, care respinsese Piata Romana (pe atunci intersectia Bulevardului Coltei cu Strada Romana), socotind-o “prea mare” in raport cu dimensiunile monumentului sau.

Lahovari este reprezentat ca orator, in picioare, in contrapost, cu mana dreapta intinsa, de fapt o impostatie de statuie romana, vesmantul fiind redingota. La baza monumentului, in dreapta se afla alegoria masculina a Dunarii, dupa tipologia clasica a nudului reprezentand un fluviu, reamintind trecatorilor un vestit discurs al lui Lahovari: “Aceasta Dunare este a noastra, a dus la Mare mai mult sange romanesc decat apa...”. In stanga, o alegorie a Romaniei agricole, figura feminina in picioare, in costum ntional, il omagiaza pe distinsul demnitar.

Monumentul Gheorghe C. Cantacuzino

2010-05-09T10:42:00.000-07:00

Gheorghe C. Cantacuzino-Rafoveanu (1845-1898), fruntas liberal si director al ziarului “Vointa Nationala”, fost ministru de Finante, murea la 9 decembrie 1898, dar un monument omagial nu i se putea ridica decat dupa aparitia statuii “Bratianu” (monument amplasat in “Piata I.C. Bratianu” din Bucuresti, distrus in 1948 si topit la Uzinele “Republica”, foste Malaxa) si, evident, se cuvenea sa fie mai putin impozant.

Este verosimil sa presupunem ca Dubois a primit aceasta comanda impreuna cu cea pentru “Gheorghe Pallade” (1904, Barlad), la Bucuresti, in mai-iunie 1903, imediat dupa confirmarea oficala a reusitei privind monumentul “Bratianu”. Faptul ca cele doua comenzi – “Pallade” si “Cantacuzino” – s-au desfasurat in paralel este dovedit de inaugurarile foarte apropiate una de alta, artsitul fiind prezent in ambele cazuri.

Este posibil ca fondurile pentru bustul “Cantacuzino” sa fi fost initial cuprinse, incepand de prin 1899/1900, in sumele statuii “Bratianu”.

Figura feminina in bronz reprezinta “Presa”, alegorie ce surprinde prin investirea unei tipologii formale traditionale, cu semnificatiile unei institutii moderne. Personajul tine in mana dreapta un condei (disparut in prezent), iar cu stanga prezinta cartea deschisa a istoriei recente a Romaniei, pe file fiind inscrise nume de pasoptisti deveniti membri ai Partidului Liberal. Li se adauga numele G.C. Cantacuzino. Alegoria nu mai semnifica direct o virtute a personajului, ci trimite la infaptuirile liberalului patriot: fondarea si orientarea ziarului “Vointa Nationala”.

Instalat in fosta Piata a Icoanei devenita cu acel prilej Piata Gheorghe Cantacuzino, monumetul va fi deplasat la intrarea in Gradina Publica, in 1930. Paradoxul supravietuirii in perioada comunista, a acestui bust omagiind un fruntas liberal, isi gasete desigur explicatia, in numele pasoptistilor, inscrise pe monument.

Grigorescu, nu Trigvanson

2010-04-23T16:48:00.000-07:00

Fotografia lui Nicolae Grigorescu, asa cum apare pe siteul Fonds William Ritter

Am dat de curand pe internet de fotografia unui batran asezat pe un solid scaun de lemn, pe care l-am recunoscut imediat ca fiind pictorul Nicolae Grigorescu.Spre surprinderea mea, titlul fotografiei era "[Trigvanson] [suedois]". Cum au ajuns elvetienii la aceasta concluzie este destul de simplu: efectiv au transcris, in necunostinta de cauza, atat fata de pictor, dar si mai grav, fata de omul caruia i-a fost dedicat siteul, semnatura pictorului Nicolae Grigorescu, asa cum apare ea pe fotografia in cauza. Mai exact, litera "G" au interpretat-o ca pe litera "T", "o" ca pe "v" si asa mai departe, deslusind intr-un final cuvantul "Trigvanson", cat despre "suedois"(n.a. "suedez"), ramane un total mister. Nu stiau cine este persoana din fotografie, dar cu siguranta au dedus ca este suedez...

Siteul ii este dedicat lui William Ritter, critic, jurnalist si scriitor elvetian nascut la Neuchatel in 1867 si mort 88 de ani mai tarziu (1955) la Melide. Dupa ce a studiat la Dole, in 1885 se inscrie la Facultatea de Litere a Academiei din Neuchatel. In 1965, Biblioteca din La Chaux-de-Fonds cumpara mai multe articole, fotografii si desene apartinand lui Ritter, facute publice abia in 2005.

Mare admirator si prieten al pictorului Nicolae Grigorescu, Ritter urma, ca in vara anului 1901, sa intreprinda cu acesta o calatorie la Agapia, apoi la Bistrita si Siret, pe un traseu fixat de artist. Intalnirea avea sa aiba loc la Falticeni, insa, probabil datorita imbolnavirii pictorului, proiectul nu se va mai realiza.

Despre tablourile realizate de Grigorescu in perioada Razboiului de Independenta (1877-1878), Ritter afirma: "Privindu-l, ramai uimit de nespusa simplitate a compozitiei, dar mai ales de pasiunea ce respira din toata aceasta panza; e razboiul vazut cu ochii soldatilor, nu cu al sefilor. Trebuie sa stii, insa, ca impresia asta asa de puternica ce ti-o da tabloul e datorita pasiunii de care-a fost stapanit pictorul in momentul executiei: niciodată un pictor de razboi n-a fost asa de adanc rascolit in sufletul lui. Nici Meissonier, nici Detaille, nici de Neuville n-au presimtit ca batalia, vazuta printr-un singur episod, ar putea da o astfel de sinteza. Nici lui Menzel, nici lui Werner nu le-a dat in gand sa-si sacrifice demnitatea de diplomati si de inalti slujbasi ai statului, ca sa inteleaga racnetul salbatec al soldatului in vartejul luptei. Aci cu adevarat vezi furia in arta, si e zugravita de cineva care, pe cand lucra, isi platea foarte scump clipele acelea. Dar ceea ce e mai de mirat e ca aceasta uriasa panza, in care personajele sunt infătisate in marime naturala, iti face impresia ca a fost pictata, cu iuteala fulgerului, pe campul de razboi. Nimeni nu-si inchipuie ca exista in Bucuresti o astfel de operă. Ii indemn pe toti care trec prin capitala Romaniei sa nu paraseasca orasul fara a se duce la primarie, pentru a-si umplea sufletul de maiestria si de puterea de vraja a acestei uimitoare picturi", ca mai apoi, acelasi Ritter sa afirme, conform spuselor lui Vlahuta: "In sfarsit, liber fiind de a-mi striga tare, si oriunde vreau, admiratia mea, nu voi inceta de a o face. Dumneata pictezi, eu am dreptul de a spune ca ceea ce faci e frumos."

Colectia de fotografii a lui William Ritter este destul de impresionanta, cu atat mai mult cu cat cuprinde o fotografie mai putin, daca nu, chiar deloc cunoscuta a lui Alexandru Macedonski (realizata in 1878) si a lui Alexandru Bogdan-Pitesti alaturi de Joseph Peladan. Tot in aceasta colectie il putem vedea, in mai multe randuri chiar pe Ritter, in costum popular romanesc.

Asadar, batranul din fotografie nu este "Trigvanson" si cu atat mai putin nu este suedez, iar gafa o consider monumentala, data fiind relatia de prietenie dintre Grigorescu si Ritter.

Denys Puech in Cimitirul Bellu

2010-04-18T16:39:00.001-07:00

"...il y a de si belles choses a dire dans cette grande melancolie de la mort" (Denys Puech)

Zoe Dimitrie Aman (1859 - 1947) i se adresa catre 1914-1918, lui Denys Puech, pentru mormantul fiului ei, George Grigore, ultimul purtator al numelui de familie Aman.
Descendenta a familiei Butculescu, boieri olteni de orientare liberala, Zoe Butculescu era sora lui Dimitrie (1845-1916), cunoscut economist, primul organizator al structurilor de
asociatii industriale si de expozitii in domeniu, arheolog si primul presedinte al Societatii Filatelice Romane.
Zoe isi petrecuse adolescenta intr-o casa de pe strada Clementei, unde propietatile Butculestilor se insiruiau invecinandu-se si cu locuinta viitor muzeu al lui Theodor Aman, ruda lor prin alianta de mai multe ori. Tatal lui Zoe si al lui Dimitrie, paharnicul Constantin Butculescu, ii comandase in 1877 lui Theodor Aman portretul sau, pe care il va instala printre mobile frantuzesti comandate la Paris in anii 1860, tablouri de Grigorescu, gravuri, vestigii arheologice.
Casatorita la 1883 cu Dimitrie Aman, nepotul de frate al pictorului, nu este de mirare faptul ca Zoe reia filonul traditiei familiale a comenzii artsitice. Stabilita la Paris inainte de 1898, probabil pentru a-si asista fiul in vremea studiilor, dupa decesul acestuia petrecut in 1914, ii comanda sculptorului Puech o statuie funerara, in memoria celui disparut. Alege astfel un artist oficial reprezentant al academismului care, la putin timp de la executarea comenzii, va fi numit director la Roma, la Villa Medicis. Orientarea catre Puech a fost, poate, o sugestie venita dinspre boierii romani de la Paris, care o cunosteau pe Anina Gagarin-Sturdza (1866-1918), sotia sculptorului, ea insasi pictorita. Puech imaginase in 1911, pentru Cimitirul din Cannes, mormantul mamei Aninei, alegoria "Souvenir" (personaj feminin asezat acoperit de un val) pentru care ii pozase chiar sotia sa. Varianta "Souvenir", statuia in marmura "La Douleur", solicitata de Zoe Aman, va fi terminata in 1918 si expusa in anul urmator la Salon.
Zoe Aman aduce osemintele fiului sau la Bucuresti, probabil catre 1922, caci un anunt din "Universul" (iulie 1922), dat de ea, este publicat ca invitatie la inmormantarea lui "George D. Aman decedat la Glasgow la 26 iulie 1914".
O ironie a destinului a facut ca statuia sa fie despartita de memoria celui pentru care a fost creeata. Prin succesiuni de vanzari si mosteniri, piatra cu inscriptia consemnata de Gheorghe Bezviconi si care pomenea numele lui Gheorghe Aman si contributia mamei sale Zoe, a disparut. La ora actuala, statuia strajuieste mormintele Camenita/Stanescu.

(Sursa: Ioana Beldiman - "Sculptura franceza in Romania", Ed. Simetria, 2005)

Bucuresti-ul de Altadata

2010-03-16T07:56:00.001-07:00

Click pe imagine pentru o rezolutie mai buna

Circul Kludski (1929)

Circul Franzini (1928)

Hotelul Capsa (1928)

Iarna in Vitan (1929)

"Martisoare - Mai eftin ca oriunde" (1929)

Veteran de razboi langa Biserica Domnita Balasa
Pe carton scrie: "Va rog vizitati si nu treceti cu vederea. Ajutati un veteran 77-78-913"

Incendiul de la Filaret

Uniforme Militare Romanesti (1881-1895)

2010-03-07T08:12:00.000-08:00

Imaginile fac parte din colectia de uniforme militare a lui Hendrik Jacobus Vinkhuijzen

M.S. Carol I

A.S.R. Ferdinand

Principele Carol II

Cavalerie

General de Cavalerie

Jandarmi

Infanteristi

Rosiori

Vanatori de Munte

Damon Winter

2009-12-18T00:28:00.000-08:00

Nacut in Elmira, New York, la 24 decembrie 1974, Damon Winter are un masterat in stiintele mediului la Columbia University. Laureat al World Press Photo, Picture of the Year, Society of News Design, NPPA Best of Photojournalism etc. Reportajul sau despre victimele abuzurilor sexuale din Alaska de vest, l-a adus in 2005 in finala pentru Premiul Pulitzer, castigand, totusi, in acelasi an National Journalism Award for Photojournalism.

Eseul fotografic realizat pentru The New York Times si intitulat "A Vision of History", ii aduce, in 2009, Premiul Pulitzer, motivatia juriului fiind: "...for his memorable array of pictures deftly capturing multiple facets of Barack Obama’s presidential campaign"

Eugène Pirou (1841 - 1909)

2009-08-19T07:38:00.000-07:00

In 1898 scrie companiei Eastman Kodak, cerandu-le informatii despre vitascopul lui Edison, dar nu primeste nici un raspuns. Afland de proiectorul lui Henri Joly, Pirou hotaraste sa i se alature, devenind astfel unul dintre primii rivali ai fratilor Lumières, proiectand in 1896 filme la Cafè de la Prix, in Paris. Vizita Tarului Nicoale II, in Franta, in octombrie 1896, a fost printre primele filme realizate de Pirou. Notorietatea avea sa ii creasca odata cu productia asa numitelor "filme riscante", astfel incat, in toamna lui 1896, Pirou produce "Le Coucher de Marie" (aprox. 7 minute si era regizat de Albert Kirchner), film in care, actrita Louise Willy face striptease. Filmul a avut un succes enorm, incat, Pirou, angajeaza regizori precum Georges Méliès (celebru apoi pentru "Le voyage dans la Lune" - 1902) si Charles Pathé (fondatorul celebrei case de productie "Pathé" - 1896), popularizand astfel genul "filmului riscant", descris de francezi ca "scènes grivoises d'un caractère piquant".

Georges Benjamin Clemenceau
(28 septembrie 1841 - 24 noiembrie 1929)
- om politic francez -

Alexandre Dumas (fiul)
(27 iulie 1824 - 27 noiembrie 1895)
- scriitor francez -

Théodore Faullain de Banville
(14 martie 1823 - 13 martie 1891)
- poet francez -

Paul Adolphe Marie Prosper Granier de Cassagnac
(1843 - 1904)
- jurnalist si om politic francez -

Jean-Martin Charcot
(29 noiembrie 1825 - 16 august 1893)
- neurolog francez -

Charles Victor Cherbuliez
(19 iulie 1829 - 1 iulie 1899)
- scriitor francez -

Francisque Sarcey
(8 octombrie 1827 - 16 mai 1899)
- jurnalist francez -

Elliott & Fry - 55 Baker Street

2009-08-19T05:24:00.000-07:00

Elliott & Fry a fost un studio de fotografie din perioada victoriana, fondat in 1863 de Joseph John Elliott (1835 - 1903) si Clarence Edmound Fry (1840 - 1897). Pana in 1919, adresa studioului era Baker Street, nr. 55, Londra. Datorita bombardamentelor din cel de-al II-lea razboi mondial, majoritatea negativelor au fost distruse, iar cele care au supravietuit sunt pastrate la National Portrait Gallery.

Lawrence Alma - Tadema
(8 ianuarie 1836 - 25 iunie 1912)
- pictor englez -

Robert Browning
(7 mai 1812 - 12 decembrie 1889)
- poet si dramaturg englez -

Frederic William Farrar
(1831 - 1903)
- scriitor si teolog englez -

Sir William Schwenck Gilbert
(18 noiembrie 1836 - 29 mai 1911)
- dramaturg, poet, pictor si grafician englez -

Hugh Reginald Haweis
(3 aprilie 1838 - 29 ianuarie 1901)
- scriitor si cleric englez -

Thomas Henry Huxley
(4 mai 1825 - 29 iunie 1895)
- biolog englez -

George Augustus Henry Sala
(24 noiembrie 1828 - 8 decembrie 1895)
- jurnalist englez -

Masini la inceput de secol 20

2009-08-18T07:57:00.001-07:00

Palmer-Singer Model "XXXII" - 28-30 c.p.
(1909)

Palmer-Singer Model "LXI" - 6 cilindri, 60 c.p.
(1909)

Moline Model "K"
(1909)

Palmer-Singer Model "XXXIIB" - 28-30 c.p.
(1909)

Cadillac Roadster
(1913)

Cadillac Touring Model "30"
(1909)

Cadillac Touring Model "57"
(1918)

1906 Buick Model "F" - 2 cilindri, 22 c.p.
(1906)

Buick Model "C" - 2 cilindri, 16.2 c.p.
(1905)

Oldsmobile model "L" - 2 cilindri
(1906)

Bucurestiul la 1900

2009-08-11T06:19:00.001-07:00

Bucuresti - Vedere generala

Bulevardul Coltei

Piata Teatrului - Hotelul Continental

Palatul Cotroceni
Construit intre anii 1893 - 1895 dupa planurile arhitectului francez Paul Gottereau, pe locul vechilor case domnesti de la manastirea Cotroceni. Locuit, din 1896, de perechea princiara Ferdinand si Maria. Intre anii 1915 - 1926, arhitectul Grigore Cerchez a executat ample lucrari de extindere si remodelare a aripii nordice a palatului, in stil romanesc. Grav afectat de cutremurele din 1940 si 1977, palatul va fi refacut intre anii 1977 - 1988.

Facultatea de Medicina
Cladire construita in stil neoclasic intre anii 1900 - 1902 dupa planurile arhitectului francez Louis Blanc.

Institutul de Patologie si Bacteriologie
Fost palat al familiei Brancoveanu pe malul Dambovitei, trecut apoi in posesia familiei Bibescu. Dupa canalizarea Dambovitei, a fost inchiriat Institutului Antirabic, infiintat in 1887 si condus de Dr. Victor Babes.

Institutul de Meteorologie
Situat in parcul Carol, institutul a fost creat in 1884. Cladirea in stil neogotic a fost construita in 1900. Director al institutului pe atunci era N. Coculescu.

Regimentul 6 Mihai viteazul

Statuia lui Mihai Viteazul
Amplasata in Piata Universitatii, opera lui Carrier - Belleuse, poarta urmatoarea inscriptie: "Michaiu viteazu, domn al Tarei Romanesti, domn al Moldovei, loctiitor si capitan general in principatul Ardealului MDXCIII-MDCI "

Statuia lui Ion Heliade Radulescu
Asezata in Piata Universitatii, poarta urmatoarea inscriptie: "Lui Jon Heliade Radulescu. Romanii recunoscatori 1802 - 1872. Targoviste - Bucuresti. Intr-o viata de 70 ani lucra cu mintea, cu pana, cu vorba la cultura si inaltarea poporului romanesc MDCCCXXIX. " Statuia a fost executata de sculptorul italian Ettore Ferrari.

Ministerul de Externe (Palatul Sturdza)
Construit intre 1898 - 1901, in Piata Victoriei pentru printul Grigore M. Sturdza (supranumit "Beizadea Vitel"), dupa moartea caruia a fost sediul Ministerului de Externe pana in 1945, cand, avariat de bombardamentele din 1944, a fost demolat.

Palatul Societatii Functionarilor Publici
Situat in Piata Victoriei, palatul a fost construit dupa planurile arhitectului N.C. Mihaescu, in stil romanesc, cu ornamentatii de teracota si faianta. Distrus de cutremurul din 1940.

Spitalul Brancovenesc
Construit in 1834 de Safta Brancoveanu ca anexa a azilului de batrani intemeiat in 1751 de catre Domnita Balasa. Celelalte cladiri au fost construite in 1889 si 1905. Demolat in 1985.

Teatrul National
Construit pe locul hanului Filaret din Calea Victoriei, din initiativa lui Gheorghe Bibescu. Inceput in 1848, dupa proiectul arhitectului vienez Heft, a fost terminat in 1852, in timpul domniei lui Barbu Stirbei. Inaugurarea oficiala a avut loc la 31 decembrie 1852. Avariat la bombardamentele din 1944, ulterior a fost demolat din ratiuni politice.

Universitatea
Constructia palatului Universitatii a inceput in 1856, la initiativa lui Alexandru Dimitrie Ghica, dupa planurile arhitectului Alexandru Orascu, si s-a terminat in timpul domniei lui Carol I, fiind inaugurat la 14 decembrie 1869. Intre 1912 - 1926 a fost inaltat cu inca un etaj si extins, dupa proiectele arhitectului N. Ghika - Budesti. Bombardat in 1944, a fost refacut ulterior.

Divizia de Jandarmi

Compania de pompieri

Jandarmeria rurala

Ministerul de Razboi - ofiteri ai Secretariatului General

Romania la 1900

2009-08-11T06:09:00.001-07:00

Gorj - Port popular

Muscel - Port popular

Neamt - Port popular

Campulung - Port popular

Vatra Dornei - Port popular

Rucar - Port popular

Brosteni (Suceava)

Tigan din Transilvania

Turnul Chindia (Targoviste)

Castelul Peles (Sinaia)

Castelul Pelisor (Sinaia)

Brasov - Vedere generala

Lewis Hine

2009-08-10T09:32:00.000-07:00

Lewis Wickes Hine (1874 - 1940), profesorul care incuraja elevii sa foloseasca aparatul de fotografiat ca pe un obiect educational, devine in 1907 fotograf pentru NCLC (National Child Labor Committee). In urmatorii 10 ani, Hine documenteaza modul in care copiii munceau de la o varsta foarte frageda, fotografii ce urmau sa ajute NCLC sa puna capat acestor practici. In ultimii ani din viata lui Hine, nimeni nu a fost interesat de activitatea sa, trecuta sau prezenta, fiind redus la un nivel de saracie similar celei pe care o inregistrase cu aparatul de fotografiat cu cativa zeci de ani in urma. Moare pe 3 noiembrie 1940, dupa o operatie, la spitalul Dobbs Ferry din New York. In 2003, LIFE, include fotografiile lui Hine in topul celor "100 fotografii care au schimbat lumea".

1911 - Mississippi. "Fata lucra toata ziua la fabrica de conserve" (L. Hine)

Iulie 1909 - Baltimore. "Unul dintre baietii care lucrau la J.S.Farrand Packing Co." (L. Hine)

Noiembrie 1908 - Chester, Carolina de Sud. "Tommy Ashville (baiatul din dreapta), lucra de 2 ani la Wylie Mill, spunea ca are 11 ani...Arthur Shelly, de 14 ani, lucra de 8 ani la aceeasi fabrica" (L. Hine)

28 septembrie 1910 - White's Bog, Browns Mills, New Jersey. "Familia Arano, strada Catherine, nr. 831. Intreaga familie lucreaza. Jo are 3ani, baiatul 6, iar fata 9. Am gasit acesata familie cu tot cu copii, lucrand la ferma Hichens din Delaware pe 28 mai 1910, inainte ca scoala sa se inchida. Mama spunea ca vor mai ramane aici inca 15-20 zile." (L. Hine)

Aprilie 1909 - Fiskeville, Rhode Island. "John Dempsey (arata de 11-12 ani). Spunea ca lucreaza doar sambata la Jackson Mill." (L. Hine). Aproape 100 ani mai tarziu dupa ce Hine a facut acesata fotogarfie, Joe Manning la gasit pe fiul lui, James, in varsta de 59 ani, luandu-i un interviu.

Noiembrie 1913 - Huntsville, Alabama. "Pete Henson. Mama lui mi-a spus ca implinise 12 ani acum 2 luni, dar lucra la Merrimack Mill de 7 luni, asadar, avea 11 ani cand s-a angajat (legea prevedea ca un copil sa aiba cel putin 12 ani ca sa se poata angaja). Fratele lui, Edward spunea ca are 13 ani, dar ma indoiesc. Mama lor imi spunea ca nu tine nici o evidenta oficiala a membrilor familiei, asadar imi spunea acesti ani din memorie" (L. Hine)

Octombrie 1913 - Dallas, Texas. "Odell McDuffy si Sam Stillman aveau 6 ani" (L. Hine)

Noiembrie 1912 - Pawtucket, Rhode Island. "Copii mergand prin gunoaiele de pe strada Whitman" (L. Hine)

Iunie 1911 - Alexandria, Virginia. "Fabrica de sticla din Alexandria. Baiatul lucra cate o saptamana in schimbul de zi, iar cealalta in schimbul de noapte". (L. Hine)

Decembrie 1912 - Newark, New Jersey. "Eldrige Bernard, 11 ani si Buster Smith, 6 ani. Fotografie facuta la 4 dupa-amiaza." (L. Hine)

Noiembrie 1908 - Chester, Carolina de Sud. "Will Morrill la fabrica Wylie. Lucra la fabrica de 5 ani." (L. Hine)

9 mai 1910 - St. Louis, Missouri. "Little Fattie.6 ani si lucra de aproape un an." (L. Hine). George (numele real fiind Slavko Okretich) se nascuse in Croatia pe 22 aprilie 1905, ceea ce inseamna ca avea doar 5 ani cand Hine l-a fotografiat. Tatal sau, August Okertich, venise in Statele Unite in 1905 si se stabilise in St. Louis. Intr-un recensamant din 1930, sunt listati ca detinand o locuinta pe Ohio Avenue la numarul 1729, evaluata la 4000 $. August (tatal lui) lucra in oras la departamentul de stat, iar George locuia inca acasa ca postas. 9 ani mai tarziu, George s-a insurat cu Mary Philibert. Au divortat fara sa aiba nici un copil. George a murit la varsta de 53 ani pe 24 septembrie 1958.

August 1911 - Eastport, Maine. "Aproape ca mi-am taiat degetul, in timp ce taiam sardine, ziele trecute. Byron Hamilton, in varsta de 7 ani, castiga 25 centi pe zi la fabrica de conserve Seacoast sardine." (L. Hine)

Noiembrie 1910 - Bessie Mine, Alabama. Shorpy (Henry Sharpe Higginbotham) s-a nascut pe 23 noiembrie 1896 in Jefferson County, Alabama, fiul lui Phelix Milton Higginbotham si al lui Mary Jane Graham. S-a inrolat ca soldat in primul razboi mondial. Pe 19 noiembrie 1927 se casatoreste cu Flora Belle Quinton. In ziua de 25 ianuarie a urmatorului an, moare intr-un accident in mina, zdrobit de un bolovan...avea doar 31 ani.

Mai 1910. Donald "Happy" Mallick, 9 ani. Vindea ziare de 5 ani. Tatal sau castiga 20$ pe saptamana." (L. Hine)

Ellis Island

2009-08-08T13:37:00.001-07:00

Ellis Island intre 1 ianuarie 1892 si 12 noiembrie 1954, a fost principala intrare a imigrantilor in Statele Unite.
Urmatoarele fotografii sunt realizate de fotograful american Augustus Francis Sherman in perioada 1906 - 1914, si faceau parte din colectia lui William Williams, comisarul de atunci pe probleme de emigrare (1902 - 1913)
Sub fiecare fotogarfie am scris locul de unde proveneau aceste persoane.

Italia

Italia

Cazaci din Rusia

Parintele Vasilon al bisericii ortodoxe din Grecia

Grecia

Olanda

Germania

Danemarca

Bavaria

Albania

Grup de tigani din Ungaria

Olanda

Slovacia

Romani la Ellis Island

2009-08-08T13:18:00.000-07:00

Fotografii realizate de Augustus Francis Sherman in perioada 1906 - 1914.

Personalitati prin obiectivul lui Nadar

2009-08-07T12:16:00.000-07:00

Jules Gabriel Verne
(8 februarie 1828 - 24 martie 1905)
- scriitor francez -

Émile Zola

(2 aprilie 1840 - 29 septembrie 1902)

- scriitor francez -

Louis Pasteur
(27 decembrie 1822 - 28 septembrie 1895)
- chimist si microbiolog francez -

Élisée Reclus
(15 martie 1830 - 4 iulie 1905)
- scriitor si geograf francez -

Edmond Louis Antoine Huot de Goncourt
(26 mai 1822 - 16 iulie 1896)
- scriitor francez -

Gustave Geffroy
(1855-1926)
- scriitor francez -

Gustave Flaubert
(12 decembrie 1821 - 8 mai 1880)
- scriitor francez -

Edward VII
(9 noiembrie 1841 -6 mai 1910)
- rege al Regatului Unit si Imparat al Indiei (22 ianuarie 1901 - 6 mai 1910) -

Georges Clemenceau
(28 septembrie 1841 – 24 noiembrie 1929)
- om politic francez -

Mikhail Alexandrovich Bakunin
(30 mai 1814 - 1 iulie 1876)
- revolutionar rus -

Louis Blanc

(29 octombrie 1811 - 6 decembrie 1882)
- istoric si om politic francez -